Fain și smart. ”Deloc” greu. Romenglish as usual.

Știu că nu există, astăzi, respect în politica din România. La fel cum știu că nu există respect pentru cei din jurul nostru în multe dintre cartierele orașelor României. Știu, din păcate, că sunt mulți care nu au nici măcar respect de sine, să nu vorbim despre perseverență, viziune asupra propriului viitor sau alte valori.

Citești news feed-ul, sau, ca orice persoană informată, accesezi site-ul vreunei agenții de presă pentru a urmări flow-ul de informație. Cred că e un pas mare să își facă cineva timp pentru acest lucru, nu mai vorbim despre selectat informația, adică despre citit editoriale, specialiști, experți and so on. Deja presupune o resursă de timp alocată, în teorie, unor informații care vin dinspre surse sigure, de calitate și foarte bine argumentate. Încă un pas înainte. Dacă vorbim deja despre cărți citite într-un anume domeniu sau research, chiar și din pasiune, deja este ambiție și ne îndreptăm către niveluri superioare.

Antitetice într-o anume măsură paragrafele anterioare, nu? Am plecat de la lipsa de respect în propria persoană gândindu-mă la ambiția unora de a-și atinge obiectivele. Și eu vreau să-mi ating obiectivele, dar gradual, prin muncă și seriozitate. I think big and each one of you should do the same. Și tocmai pentru că gândesc așa și nu am făcut derogări de la astfel de principii, ca să folosesc termeni specifici, am avut de câștigat. Și nu e paradoxal, deloc chiar. Pentru că există o brumă de persoane, cu care, dacă ai norocul să te înconjori, îți dai seama singur (indiferent că interacționezi zi de zi cu politicul) că se poate și altfel. Vă vine să credeți că la sintagma populară băiat/fată fain/ă poți să adaugi și cuvântul (împrumutat, recunosc, dar des utilizat) smart? (pe principiul: ”da, îl știu, e băiat bun. plus că îl duce capul.” aka nu te joci chiar așa cu el, iar proverbul românesc ”când ești bun, ești luat de prost” practic devine istorie)

Da, se poate! (parafrazând). These are the relaxed guys. Care nu se uită în stânga sau în dreapta, ci înainte. Care nu vorbesc la colțuri, ci în față, spunându-ți elegant că … nu ești un cretin, dar că momentul nu este favorabil și că există niște nuanțe de compatibilitate (nu, nu aia de care auziți des la televizor) pe care nu le identifică la persoana ta. Cei faini și smart vor face diferența în viitor, tocmai datorită perspectivei asupra vieții, a competitivității fair pentru că sunt conștienți că o pot câștiga, datorită moderației și unui caracter bine definit. Acestea sunt persoanele care nu se gândesc că li se permite totul just because, ci pentru că își cunosc structura solidă, fără să-și identifice situațiile cu un domino, ci mai degrabă cu un ceas elvețian. Ei sunt oamenii creativității și inovației, pentru care respectul de sine și față de tot ce îi înconjoară e by default, și observ că răsar pe ici pe colo.

Ei nu sunt reactivi, ei sunt proactivi, ei nu au așteptări mari decât de la propria persoană, de aceea nu vor fi dezamăgiți, ei nu vor intra și ieși din viața ta precum trec anotimpurile, și dacă o vor face, cu siguranță vei rămâne cu o experiență memorabilă. Ei sunt cei care, nu răsar și apun în 24 de ore, ci rămân stele pe cer.

Unii promovează mai eficient propriul exemplu, alții nu. Dar devin din ce în ce mai mulți și ei vor avea dificila misiune de a educa României în următoarele decenii. Asta dacă nu se hotărăsc între timp, din cauza faptului că acasă lupta nu e numai cu sistemul, că s-ar putea să se dedice (wow) chiar hobby-ului din tinerețe și să le fie mai ușor să își deschidă un butic pe una dintre străzile Barcelonei, să lucreze într-un atelier vechi de încălțăminte și să învețe adevărata meserie de la un pantofar italian, să stăpânească atât de bine arta gătitului fructelor de mare încât să ajungă să gătească pentru clienții vreunui restaurant de pe Coasta de Azur sau să scrie pentru unul dintre cele mai citite ziare londoneze. Acestea sunt visuri,  pe care mulți și le-au împlinit. Din păcate, nu acasă.

Lupta e cu tine însuți, cu perseverența ta, cu păstrarea principiilor, cu acceptarea realității, dar contribuind la schimbarea ei, cu inner demons în zilele cele mai proaste sau când dai de gustul puterii, cu conștiința de sine și mai ales lupta cu un”nu” spus la timpul potrivit. Unii ajung să plece de la premisa asta în politică, alții în medicină, alții în învățământ. No more dominos, but precision and predictability.

Try to analyze yourself. And then take it step by step. After a while, forward gets to be your  path. Less ups and downs.

Aer de vacanță. but still on track. (varianta Romenglish)

2 zile, atât. 2 zile libere. Nu m-am putut abține să  nu citesc presa, mai puțin cu TV-ul ce-i drept. Subiectele pregnante le știți deja și mai știți că sunt overloaded cu ele. Singura curiozitate în urma întregii vâlve: să lecturez Legea SPP-ului. În rest, am o vagă impresie că va deveni din ce în ce insesizabilă diferența dintre justiție și mass – media datorită misiunilor nobile pe care le au; bineînețeles, competențele nu reprezintă subiectul discuției.

Dacă ar fi să inventariez subiectele principale din aceste zile, I would be tagging them like this: CAS, Băsescu, Bercea, legea educației, candidat prezidențiale, UDMR, Voiculescu, DNA,CNA, worldcup. Și cu toată pasiunea mea pentru politică, am decis să citesc diverse editoriale din presa străină și să-mi las televizorul deschis pe Travel. Și nu pentru că nu m-ar mai interesa, dar deconectarea  pare să aibă un outcome mult mai favorabil: mai dau câte-un checked la lista mea de to do-uri pentru 2014, cause clock is ticking. But it is just hibernate, not shut down, nor restart.

Printre altele, ajung la o concluzie: ferească Dumnezeu să nu îți citești mail-urile timp de o zi as in 12 hours, okay? Și dacă o faci, dai de altă concluzie: urmârind itinerariul știrilor, al comunicatelor de presă, al editorialelor din România într-o simplă zi din săptămână, fluxul se aseamănă cu punctele dintr-un EKG. Și nu e chiar de bine. Dacă EKG-ul funcționează după un algoritm și după parametri foarte bine stabiliți, în contextul nostru cele două elemente sunt inexistente. Și dacă revin la începutul celui de-al doilea paragraf, mai observ ceva: CAS este singurul subiect care ar trebui să intereseze în adevăratul sens al cuvântului populația. Și worldcup, of course, dar asta nu mai ține de vreo instituție publică. În rest, toate celelalte se transformă în legături bolnăvicioase.

Și cer mult dacă îmi doresc să compar proiecte de țară; să văd discursuri, măsuri și proiecte și nu doar comunicate – replici; să observ mai mult entuziasm în organizarea unor dezbateri și să nu rămână această misiune doar în slujba experților sau a ONG-urilor. A, și mai vreau ceva: o voce mai puternică a experților și specialiștilor în diverse domenii.

Dar cer mult, prea mult poate. Într-un moment în care politicienii se raportează într-o logică cu totul greșită la alegerile care urmează, în care sursele de informare (corectă) (nu) sunt la dispoziția cetățeanului de rând, iar rolul de educare se limitează la televiziune și internet, păcat că sort și filter nu prea funcționează în acest peisaj.

Așadar, nu faceți ca mine. Ci profitați de opțiunile de newsletter de la Agerpres, Mediafax (lista e lungă, voi reveni într-o zi asupra ei) and try to be informed, not opinionated. Search for facts and be critic. Have principles and values. They keep us alive.

PS: citiți scrisoarea deschisă a lui MRU către Băsescu. Are parfum.

Bisous din cel mai frumos oraș al României,

Adina

 

20140710_155501

Despre conformismul nociv

Reprezentativ

De cele mai multe ori ne place să identificăm soluțiile problemelor, dar puțini sunt cei care se uită la cauze. ba chiar, în ultimul timp, unii ajung să  inventeze soluțiile și apoi problemele, din lipsă de … sinapse. Criticăm mereu, ironizăm și tindem spre sarcasm, recunosc, chiar și eu câteodată. Dar, critica poate fi constructivă, ironia poate fi chiar eficientă în momente cheie, iar sarcasmul poate reprezenta un semnal că întreci măsura. deci există și partea plină a paharului. Anyway, I am not totally on the dark side yet. 

4c2750f2477b433e6d1ab7e2d22b8f2b

Despre onoare și demnitate s-a vorbit foarte mult zilele acestea prin demisia lui Crin Antonescu prin funcția de președinte al Senatului. Și da,  pe lângă mișcarea excepțională pe care a făcut-o, le-a arătat tuturor că sunt politicieni pentru care legitimitatea este esențială. Îmi pare rău că nu am fost de față să văd expresia tuturor celor care au rămas acum la putere. Pentru cei care studiază și analizează domeniul, ”spinning-ul” de data aceasta nu a mai avut niciun efect. Nici consultanții politici, nici sondajele perfect elaborate, nici experții în comunicare nu cred că aveau prea multe bănuieli despre această demisie. ca să nu mai vorbim despre încercarea eșuată a domnului Zgonea de a transmite un mesaj ”grav” despre președintele PNL. (get real, he only made us laugh). și din nou aud voci care vorbesc despre orgoliu, impulsivitate, despre procente la alegerile care urmează, despre ”sinucidere politică”. ei bine, vorbiți în continuare. cert este că PNL-ul poate intra în campanie cu fruntea sus și cu respectul de care a dat dovadă până în ultimul moment atât față de foștii aliați, cât și față de alegători. În sfârșit se vor putea promova cu adevărat multele măsurile liberale, economice în special și nu numai, pe care acest partid ar fi trebuit să le susțină de la primul moment al intrării la guvernare. Dar așa e cu alianțele astea, dacă nu reușesc ”prietenii” să te blocheze în guvern, la nivel de semnături și chestiuni birocratice, o vor face cu siguranță la nivel de parlament; până la urma asta este misiunea comisiilor, ca ”specialiștii” să vină cu niște amendamente ”pertinente, care să reprezinte voința poporului pe care îl reprezintă”.

Dar să revenim la tema pe care voiam să o ating: educație și profesionalism, că despre realpolitik … pe alte canale.  Vorbeam de critică câteva rânduri mai sus și nu pot decât să scriu aceleași vorbe pe care le spun tuturor mereu: pe lângă faptul că educația și practica mai apoi ne fac să devenim profesioniști în ceea ce facem, ne fac în același timp să devenim critici. cu noi înșiși în primă măsură și apoi cu cei din jur. eu cred că am ajunge mult mai departe cu o societate civilă critică, dar eficient, nu critica absolut penibilă și foarte comodă a multora. 

Cum ar fi să avem mult mai mulți lideri de opinie specializați, mult mai mulți tehnocrați în sistem, olimpici care să nu părăsească hotarele, o presă liberă și nu jurnaliști de investigații care scriu la comandă, o cultură românească care să nu ajungă să fie guvernată de reprezentanții altei culturi, o populație care nu folosește ca instrument de informare doar televiziunea (manipulatoare), oameni de management în instituțiile publice, elite promovate acasă și nu după ce altă națiune le descoperă ”talentele” și așa mai departe? Cum ar fi să nu ne mai complacem situațiilor și să facem de exemplu grevă din cauza personalului nespecializat care lucrează în departamentele de servicii din instituții publice? că tot ne plângem toată ziua de cozi interminabile și răspunsuri incomplete date de angajații din instituțiile publice. dar nu, preferăm să ieșim în stradă în ultimă instanță și chiar dacă se ajunge la capătul răbdării. și capătul răbdării însemnând tăieri de la bugetul de stat sau noi taxe. cum ar fi să-l faci pe angajatul ăla din minister să-i pară rău că nu a știut să-ți răspundă la întrebare, dar îl determini să nu-i mai facă același lucru și celui care sună după tine?  

eu nu am auzit  cred că niciodată oamenii să vorbească despre transparență, în schimb, îl folosesc diverși în discurs numai pentru a da bine, dar nu prea mult ca să nu înceapă să fie dorită. Cred că Victor Alistar e ”the one and only” pe această temă, sau cel puțin teoretic, că practic…. life is full of surprises.

 Paradox, am considerat, mult timp, că un parlament și un guvern eficiente, un sistem educațional măcar la jumătatea nivelului occidental,  vor reprezenta factorii care determină educarea și mai ales informarea corectă a populației. Dar de câțiva ani încoace speranța tot în societatea civilă îmi rămâne, fiindcă nimic nu s-a prea schimbat. păcat că e prea slăbită și dezinteresată. sau mă rog, interesată de scandaluri și alte subiecte tabu. dar o societate civilă educată în spiritul democrației, bineînțeles.

Ah, și încă o chestie pe care refuz să o înțeleg. suntem primii la folosit aplicații, noi tehnologii, dar mulți o fac pentru că ține de… ”normalul din ziua de azi”?  deja observ niște stereotipuri care se creează. dar constat că unii habar nu au pentru ce au fost inventate unele lucruri, ci doar se conformează unui model social. go on, do that thing. limitați-vă la share-uri pe facebook și alte instrumente de comunicare, dar alea sunt egal cu zero. mai trist pentru voi o să fie când vă plictisiți și vă puneți întrebarea: de ce? și acolo se termină tot. sunt mulți care încă nu pot răspunde la această întrebare cu un ”pentru că” convingător, pe cale de consecință ne confruntăm și cu o gravă lipsă de argumente. dar nu prea au ce să învețe, când pe posturile noastre de televiziune invitații efectiv urlă atunci când simt că pierd din teren ori la 2 secunde după ce își pierd răbdarea sau atunci când interlocutorul (spre nefericirea celuilalt) chiar are mai multă dreptate. nu deschid subiectul profesorilor care ne pleacă mult spre vest. avem lacune la capitolul educație, implicit la capitolul argumentare, iar eu îmi doresc critică. vreau cam multe, nu?

da, e o aventură totală. dar îmi place. și mai ajung să mă lupt cu mine însumi. cu autocontrolul, cu sarcasmul care  poate atinge cote înalte pe bază de oboseală sau nervi. cert e că nu o să mă conformez niciodată. (și e excepția mea de la ”never say never”). În schimb, o să-i compătimesc pe cei care o fac. nu o să mă las de citit, nu o să mă las de cercetat ambele părți ale adevărului și I won’t let my brain to be washed.

I’d rather be like a lion in a cage and fighting for my freedom of thought.

Și pentru că frumos ar fi nu doar să comentez, ci să vin și cu sugestii:

criticalthinking

Back in business

Ei bine, se pare că a trecut mult timp de când nu am mai scris. urât din partea mea, având în vedere că aveam multe de împărtășit cu voi. dar devine din ce în ce mai greu, când hotelul devine a doua casă sau ajungi la părinți (a treia casă) și te-ar sechestra o săptămână fără laptop și calculator.

ei bine, azi vorbeam cu un drag coleg de la CSL care îmi spunea că, prin multele lui peripeții bucureștene (el fiind din mult iubitul Ardeal), a fost surprins să vadă că lumea avea reacții ciudate la cuvintele ”mulțumesc” și ”vă rog”, apropo de un post vechi de-al meu pe Facebook în care spuneam că îmi e dor de oamenii care spun „bună ziua” și „multumesc” nu pentru că ar avea un motiv, ci pentru că îl respectă pe cel din fața lui la fel cum se respectă pe sine. În aceeași conversație, începusem să-mi aduc aminte de zilele, minunate de altfel, petrecute la țară. Cert e că nu am apucat decât vreo 4-5 veri la rând să ajung pe acolo, dar au fost suficiente încât să-mi dau seama că trebuie să muncești ca să obții ce vrei și că există (încă) cei 7 ani de acasă. ah, și că oamenii mai au cuvânt.

copilăria urbană a fost cu mult diferită față de ceea ce trăiam acolo, dar oricum eu am fost mai wild by blood, I guess. Apoi mi-am adus aminte de Cluj, alt oraș extrem de drag mie. în București nu cred că am intrat în vreun cămin (nu pentru că nu aș fi vrut, cred nu am avut ocazia), dar în Cluj sigur am fost. a fost suficient încât să-mi dau seama că studentul de Cluj nu e același lucru cu studentul de București. Cred că dacă ești o persoană cu o stare de spirit puternic influențată de ceea ce te înconjoară, ”mica” junglă nu cred că e cea mai adecvată. Nu cred că murmurul din Embassy Lahovari ar fi același cu Toulouse din Cluj. not even close. aici ai impresia că ești mereu pe fugă, într-o permanentă competiție (în gol aș spune eu), zero atenție la detalii și multă superficialitate. pe de altă parte, Bucureștiul te poate motiva și acesta cred că e unul dintre puținele motive pentru care ai locui aici. te motivează să fii hiperactiv, să fii proactiv, să îți ridici standardele și să lupți pentru țelul pe care l-ai avut când ai hotărât să vii aici. un singur risc ar fi: să nu ”uiți” între timp de ce ai venit.

and for the record, nu uitați de ”bună ziua”, ”mulțumesc” și ”te rog”. poate părea hilar, dar nu este. ci reprezintă încercarea de a respecta promisiunea pe care ți-ai făcut-o ție însuți: doar prin exemplul propriu îi determini și pe ceilalți să facă același lucru.

A

Image

Gânduri de toamnă

A venit și sfârșitul lui octombrie și odată cu el și vremea plăcintei de dovleac, a soarelui ”cu dinți” și a vremii încețoșate când după ora 6 nu mai vezi aproape pe nimeni pe străzi, drumuri, ulițe și așa mai departe.

Deși sunt iubitoare de soare fierbinte, de mare, de căldură insuportabilă, perioada asta e mult mai încărcată sufletește pentru mine. Îmi iau la revedere de la dragul meu anotimp și mă pregătesc de haine groase, fulare și multe sărbători religioase, mă refer la sfinți, că până la Crăciun mai e destul.

Pe lângă frumusețea vremii, pe care abia am timp să o mai adulmec, preocupările sunt cu mult diferite, dar rezultatele vor veni mai încolo, că deh! ”după muncă și răsplată”. Pe alocuri, după cum am mai spus, încerc să fac bine, indiferent că e vorba de un sfat, o vorbă pusă bine, un telefon de dat, un share sau chiar acțiuni care necesită timp.dar observ, din nou, că mulți dintre noi nu își mai alocă timp nici măcar pentru ei și pentru copiii lor, ce să mai zic de preocupări extra. Suntem atât de obosiți din punct de vedere psihic, ne obosește locul de muncă, televizorul (pagubă mare de altfel dacă nu știi să mai faci o selecție printre canale), ne obosește simpla existență și atunci renunțăm (mulți dintre noi) la a mai face ceva și pentru ceilalți. Dacă veți avea vreodată ocazia sau ați avut, să lucrați cu persoane cu dizabilități, copii orfani, copii romi veți constata că problemele noastre sunt infime pe lângă ale lor. Pentru mulți dintre noi, a avea părinți este ceva natural, probabil că nu ne imaginăm viața fără aceștia și fără sânul familiei; în schimb pentru alții a avea o familie este ceva cu totul străin și care poate va rămâne o necunoscută pentru totdeauna. E tragic, nu? Suntem deranjați zi de zi de lipsa de educație a multora și totuși tratăm cu indiferență, în loc să încercăm să ajutăm. Cred cu tărie că mentalitățile se mai schimbă, cu greu, dar se schimbă.  Familia este primul loc de socializare în acest sens. Nu fac de această dată un apel către voi să vă implicați politic, să votați politicieni capabil care (pot și au mult mai multe competențe și modalități) să schimbe ceva. Sunt prea puțini și de multe ori ajung să se piardă pe parcurs, ne-au mai rămas ONG-urile și asociațiile, e dramatic (spun eu) să schimbăm lucrurile într-o țară doar pentru că există voluntari și nu oameni competenți.

Se apropie o campanie, dragilor, puneți-vă anumite priorități, probleme, exigențe, cerințe pe hârtie, începând de la lipsa de curățenie de pe strada pe care locuiți, de la un eveniment care considerați că nu i se acordă prea multă importanță până la abuzurile în serviciu sau alte nereguli pe care le puteți observa în administrația publică locală sau centrală. Toate au o rezolvare (cu multă răbdare din păcate, dar se poate, vă garantez). Îmi iau angajamentul că o să scriu pe această temă și chiar dacă o să dau dureri de cap multora, cu atât mai bine. Înseamnă că îi voi pune la treabă.

Pe curând,

AB.

For those who visited Barcelona (short remembering)…and also for those who didn’t (I might convince you to do that)

Taking into consideration that all these hot days made me remember about Barcelona and all the time spent over there, I thought it would be nice to share some of my experiences over there with you. Thanks to my faculty, I had the opportunity to be an Erasmus exchange student at the Autonomous University of Barcelona – Faculty of Political Science and Sociology for 6 months.

Barcelona is that kind of big city which seems a lot with the mosaic pavements made by Gaudi and which can be seen everywhere: in Gaudi’s Park (actually in most of the parks!), in the historical centre (La Rambla area) and on all the souvenirs. A huge puzzle of tasty food, semi-oriental music, occidental influencies, amazing architecture, lovely blue sea, hot sand and the most important, a puzzle of cultures like the mediterranean one, latin-american one, but also chinese one, italian, french, moroccan … and a little bit of romanian, but you won’t find it so often as you find it in the rest of Spain.

Image

First thing that you see, if you go by plane is … Barceloneta!!! It’s one of the greatest beaches in the whole world. Every sunrise and sunset spent on that beach are a true blessing; you can either stay all day long hearing languages and imagining the Tower of Babel (if every language would represent a colour, you’d be seeing only rainbows) or you can have a walk in the night, before/after going in the club.

Image

Barceloneta

Second thing you see (and it’s impossible not to see it) is the W Tower, one of the highest buildings in BCN. Huge hotel with an amazing little club on the top and great palm trees at the entrance. The overwhelming view from the top just takes your breath (the feeling can get more intense if you try one/more of their tasty cocktails). The reception is luxurious and extraordinary and by night is even grandiose thanks to the game of lights and the inner pool.

Image

Cocktails!

After these two representative parts of Barcelona, the next one will be Plaza Espanya. It doesn’t matter if you go from the airport to downtown by bus or cab or anything, this square should be in your way. The marvelous Plaza Espanya, along with Las Arenas (a mall built on an old centre where the bull fights used to take place), the Art Museum of Catalunya and the Fountains of Montjuic (Fonts de Montjuic – one of the most splendids fountains in Europe) they constitute another little cultural heaven of this incredible city.

Image

Magic Fountains of Montjuic

Image

Las Arenas

La Rambla, Gaudi’s park, Gaudi’s houses (La Pedrera, Casa Batlló), el Laberinto de Horta (neo-classical garden from the XVIIIth century, with an italian touch), el Puerto de Barcelona with a mall like Maremagnum (good paella at one of teh restaurants, but also best place for reading books in the morning), the well-known Sagrada Familia which isn’t finished yet, but represents a masterpiece of Gaudi’s work, the tapas (an amalgam of little sandwiches with all sorts of jamón, seafood, russian salad, olives etc. ), the best ice-cream found at Giovanni’s (only two places in Barcelona: on Rambla and Carrer dels Boters – somewhere near Portal del Angel), all those artists found on Rambla like spray painters (and they do miracles) and all sorts of „knights of the brush” and cartoonists can leave you an unforgettable experience.

Image

Laberinto de Horta

Image

El Parque Güell

Image

El Parque Güell 2

Image

Casa Batlló

Image

El Parque Güell 3

Image

yummy stuff (kind of tapas)

Image

this is how the real jamón looks like

The Autonomous University of Barcelona was really awesome, new professors and lots of Erasmus students coming from every corner of the world to enjoy studying (kind of…) and of course BCN. The first thing I was curious about was the library 😀 and guess what? I found my favourite spot at the Biblioteca de Comunicació i Hemeroteca General, the brightest one of all. Having the chance to learn in English, Spanish and Catalan wasn’t so easy, but with a little bit of ambition and enthusiasm and weekends spent on Barceloneta, Rambla, Sutton, Otto Zutz, Opium and some other places, you could get the perfect inspiration for reading and everything. I will always remember that faculty and the way they used to organize everything, the relationship between students and professors and the interesting subjects, they really had an impact on me.

Image

behind me: Facultat de Ciéncies Polítiques i de Sociologia

PS: for the ones who are shopping addict: I guess you need like 4-5 days to be able to explore all the shops in the Plaza Catalunya area. Zara, Bershka, Stradivarius, Blanco are just a little joke comparing to what you can find on Passeig de Gracia.

This is the shortest note I could write about Barcelona and I did it for myself, especially to remember those lovely six months spent there which changed my perspectives about life in general. I hope it will be a pleasant reading for everybody also.

Enjoy!

-A