Fain și smart. ”Deloc” greu. Romenglish as usual.

Știu că nu există, astăzi, respect în politica din România. La fel cum știu că nu există respect pentru cei din jurul nostru în multe dintre cartierele orașelor României. Știu, din păcate, că sunt mulți care nu au nici măcar respect de sine, să nu vorbim despre perseverență, viziune asupra propriului viitor sau alte valori.

Citești news feed-ul, sau, ca orice persoană informată, accesezi site-ul vreunei agenții de presă pentru a urmări flow-ul de informație. Cred că e un pas mare să își facă cineva timp pentru acest lucru, nu mai vorbim despre selectat informația, adică despre citit editoriale, specialiști, experți and so on. Deja presupune o resursă de timp alocată, în teorie, unor informații care vin dinspre surse sigure, de calitate și foarte bine argumentate. Încă un pas înainte. Dacă vorbim deja despre cărți citite într-un anume domeniu sau research, chiar și din pasiune, deja este ambiție și ne îndreptăm către niveluri superioare.

Antitetice într-o anume măsură paragrafele anterioare, nu? Am plecat de la lipsa de respect în propria persoană gândindu-mă la ambiția unora de a-și atinge obiectivele. Și eu vreau să-mi ating obiectivele, dar gradual, prin muncă și seriozitate. I think big and each one of you should do the same. Și tocmai pentru că gândesc așa și nu am făcut derogări de la astfel de principii, ca să folosesc termeni specifici, am avut de câștigat. Și nu e paradoxal, deloc chiar. Pentru că există o brumă de persoane, cu care, dacă ai norocul să te înconjori, îți dai seama singur (indiferent că interacționezi zi de zi cu politicul) că se poate și altfel. Vă vine să credeți că la sintagma populară băiat/fată fain/ă poți să adaugi și cuvântul (împrumutat, recunosc, dar des utilizat) smart? (pe principiul: ”da, îl știu, e băiat bun. plus că îl duce capul.” aka nu te joci chiar așa cu el, iar proverbul românesc ”când ești bun, ești luat de prost” practic devine istorie)

Da, se poate! (parafrazând). These are the relaxed guys. Care nu se uită în stânga sau în dreapta, ci înainte. Care nu vorbesc la colțuri, ci în față, spunându-ți elegant că … nu ești un cretin, dar că momentul nu este favorabil și că există niște nuanțe de compatibilitate (nu, nu aia de care auziți des la televizor) pe care nu le identifică la persoana ta. Cei faini și smart vor face diferența în viitor, tocmai datorită perspectivei asupra vieții, a competitivității fair pentru că sunt conștienți că o pot câștiga, datorită moderației și unui caracter bine definit. Acestea sunt persoanele care nu se gândesc că li se permite totul just because, ci pentru că își cunosc structura solidă, fără să-și identifice situațiile cu un domino, ci mai degrabă cu un ceas elvețian. Ei sunt oamenii creativității și inovației, pentru care respectul de sine și față de tot ce îi înconjoară e by default, și observ că răsar pe ici pe colo.

Ei nu sunt reactivi, ei sunt proactivi, ei nu au așteptări mari decât de la propria persoană, de aceea nu vor fi dezamăgiți, ei nu vor intra și ieși din viața ta precum trec anotimpurile, și dacă o vor face, cu siguranță vei rămâne cu o experiență memorabilă. Ei sunt cei care, nu răsar și apun în 24 de ore, ci rămân stele pe cer.

Unii promovează mai eficient propriul exemplu, alții nu. Dar devin din ce în ce mai mulți și ei vor avea dificila misiune de a educa României în următoarele decenii. Asta dacă nu se hotărăsc între timp, din cauza faptului că acasă lupta nu e numai cu sistemul, că s-ar putea să se dedice (wow) chiar hobby-ului din tinerețe și să le fie mai ușor să își deschidă un butic pe una dintre străzile Barcelonei, să lucreze într-un atelier vechi de încălțăminte și să învețe adevărata meserie de la un pantofar italian, să stăpânească atât de bine arta gătitului fructelor de mare încât să ajungă să gătească pentru clienții vreunui restaurant de pe Coasta de Azur sau să scrie pentru unul dintre cele mai citite ziare londoneze. Acestea sunt visuri,  pe care mulți și le-au împlinit. Din păcate, nu acasă.

Lupta e cu tine însuți, cu perseverența ta, cu păstrarea principiilor, cu acceptarea realității, dar contribuind la schimbarea ei, cu inner demons în zilele cele mai proaste sau când dai de gustul puterii, cu conștiința de sine și mai ales lupta cu un”nu” spus la timpul potrivit. Unii ajung să plece de la premisa asta în politică, alții în medicină, alții în învățământ. No more dominos, but precision and predictability.

Try to analyze yourself. And then take it step by step. After a while, forward gets to be your  path. Less ups and downs.

Aer de vacanță. but still on track. (varianta Romenglish)

2 zile, atât. 2 zile libere. Nu m-am putut abține să  nu citesc presa, mai puțin cu TV-ul ce-i drept. Subiectele pregnante le știți deja și mai știți că sunt overloaded cu ele. Singura curiozitate în urma întregii vâlve: să lecturez Legea SPP-ului. În rest, am o vagă impresie că va deveni din ce în ce insesizabilă diferența dintre justiție și mass – media datorită misiunilor nobile pe care le au; bineînețeles, competențele nu reprezintă subiectul discuției.

Dacă ar fi să inventariez subiectele principale din aceste zile, I would be tagging them like this: CAS, Băsescu, Bercea, legea educației, candidat prezidențiale, UDMR, Voiculescu, DNA,CNA, worldcup. Și cu toată pasiunea mea pentru politică, am decis să citesc diverse editoriale din presa străină și să-mi las televizorul deschis pe Travel. Și nu pentru că nu m-ar mai interesa, dar deconectarea  pare să aibă un outcome mult mai favorabil: mai dau câte-un checked la lista mea de to do-uri pentru 2014, cause clock is ticking. But it is just hibernate, not shut down, nor restart.

Printre altele, ajung la o concluzie: ferească Dumnezeu să nu îți citești mail-urile timp de o zi as in 12 hours, okay? Și dacă o faci, dai de altă concluzie: urmârind itinerariul știrilor, al comunicatelor de presă, al editorialelor din România într-o simplă zi din săptămână, fluxul se aseamănă cu punctele dintr-un EKG. Și nu e chiar de bine. Dacă EKG-ul funcționează după un algoritm și după parametri foarte bine stabiliți, în contextul nostru cele două elemente sunt inexistente. Și dacă revin la începutul celui de-al doilea paragraf, mai observ ceva: CAS este singurul subiect care ar trebui să intereseze în adevăratul sens al cuvântului populația. Și worldcup, of course, dar asta nu mai ține de vreo instituție publică. În rest, toate celelalte se transformă în legături bolnăvicioase.

Și cer mult dacă îmi doresc să compar proiecte de țară; să văd discursuri, măsuri și proiecte și nu doar comunicate – replici; să observ mai mult entuziasm în organizarea unor dezbateri și să nu rămână această misiune doar în slujba experților sau a ONG-urilor. A, și mai vreau ceva: o voce mai puternică a experților și specialiștilor în diverse domenii.

Dar cer mult, prea mult poate. Într-un moment în care politicienii se raportează într-o logică cu totul greșită la alegerile care urmează, în care sursele de informare (corectă) (nu) sunt la dispoziția cetățeanului de rând, iar rolul de educare se limitează la televiziune și internet, păcat că sort și filter nu prea funcționează în acest peisaj.

Așadar, nu faceți ca mine. Ci profitați de opțiunile de newsletter de la Agerpres, Mediafax (lista e lungă, voi reveni într-o zi asupra ei) and try to be informed, not opinionated. Search for facts and be critic. Have principles and values. They keep us alive.

PS: citiți scrisoarea deschisă a lui MRU către Băsescu. Are parfum.

Bisous din cel mai frumos oraș al României,

Adina

 

20140710_155501

O zi de luni. recharging batteries.

Și pentru că am promis că revin cu impresiile de la Eurosfat, mă apuc să scriu de zor. Săptămâna a început cu un eveniment care, dacă încă nu aveai în sânge nicio fărâmă de valori europene, cu siguranță, în urma vizionării dezbaterilor și a analizării discursurilor, ai fi început să meditezi puțin la îndoiala pe care o aveai de a nu merge la urne pe 25 mai.

Esența discursurilor, calitatea dezbaterilor, argumentarea ideologică a votului în Parlamentul European, explicarea politicilor europene și dezbaterea unor teme delicate transformate în teme de campanie nu puteau decât să te inspire și să-ți spui în sinea ta: there is still hope.

Am participat la mai multe panel-uri, dar de departe cel mai breathless a fost cel despre stat de drept și democrație. Europarlamentarii prezenți au fost: Cristian Preda, Norica Nicolai, Monica Macovei și Cătălin Ivan. Nu cred că vă puteți imagina ce a ieșit. Niște scântei desigur, un om bine pregătit pe justiție, încă unul pe știință politică, una dintre femeile care au făcut-o pe Viviane Reding să-i pară rău că a cunoscut-o, și, în cele din urmă, un social – democrat, care, pentru un purtător de cuvânt, m-aș fi așteptat la intervenții mult mai bine structurate și argumentate. Alt panel, în care speakeri erau Siegfried Mureșan, Adina Vălean și Dan Nica și în care se discuta despre ieșirea din periferia economică a UE. Ei bine, cred că aș fi preferat să ascult mai mult experții în domeniu în această dezbatere. A fost puternic politizată (și prima a fost), dar s-a focusat mult mai mult pe acest aspect, ceea ce nu a făcut decât să transforme tema într-un fade. Scurtă concluzie: degeaba provii din administrație publică centrală (highest rank), presupunându-se că tu elaborezi și implementezi strategii, politici dacă, în calitate de candidat la PE, nu le comunici corect, nu vii cu facts și informațiile pe care le furnizezi nu sunt conforme cu realitatea. Pe de altă parte, să fii ”născut și crescut”  în spiritul european, provenind din sfera tehnocrată, cu un background recunoscut deja la nivel comunitar și o vârstă cu puțin peste 30 de ani, who showed up from the middle of nowhere și lansat în spațiul public ca și înlocuitor al Ebei, nu pot spune că mi-a displăcut. Dar, audiența în sala respectivă nu era chiar electoratul, cu alte cuvinte comparațiile simpliste din discurs nu știu dacă au avut finalul dorit.

Ultimul panel, dar nu cel din urmă, cu Guy Verhofstadt, Corina Crețu și Yves Bertoncini. Elegant și profi. Deși pe scenă stăteau un candidat la Comisia Europeană, un europarlamentar din altă familie politică (dar care se înțeleg la nivel european pe anumite teme) și un expert, anume directorul Notre Europe-Institutul Jacques Delors. De ce elegant? Pentru că nu au existat gesturi ieșite din comun, ton al vocii ridicat sau discurs politic puternic. De ce profi? Pentru că, în ciuda viziunilor diferite și a clivajelor vizibile, structurarea argumentelor (pentru un terț) te determina să vezi logica ambelor părți. Un lucru este cert: ceea ce i-a adus pe toți în comun la evenimentul organizat de Europuls este apartenența la valorile europene. Păcat că românii sunt puțin atrași de construcția europeană. Mărturisesc, așteptam să văd mult mai mulți studenți. Nu știu pe unde erau, sesiunea nu a început încă, afară nu erau 25 de grade, vacanță nici atât și era zi de luni.

Cu toate că suntem un popor naționalist (excelent, doar în extremă să nu dăm), moderați când vine vorba de toleranță, românii sunt încă departe de Bruxelles la nivel de sentiment de apartenență. Și e de la sine înțeles în condițiile în care se vorbește despre instituțiile europene doar când tratăm absorbția fondurilor, când sunt cazuri de clientelism, nepotism, corupție și așa mai departe. Știm că ”all politics is local”, dar, dragi politicieni, misiunea de educare nu vi-o îndepliniți deloc. Îmi aduc și acum aminte de campania din 2009… temele europene practic inexistente. Sau existente când se vorbea despre… bani.

Conchizând, un singur lucru ar mai fi de menționat: meanwhile, când în niște săli din Palatul Parlamentului existau politicieni care dezbăteau, pasionați fiind, în alte săli, la câteva nivele diferență, ființau alții, din cu totul o altă dimensiune. Oximoronic. 

că tot a venit primăvara 🙂

Imagine

Tinerii, o reformă a gândirii românești

Compendiu de istorie și diplomație

tinar_idei În orașul meu, Arad, se investește tot mai vizibil în palierul socializării intra-culturale. De pildă, astăzi de la orele 18:00 voi participa la o dezbatere despre „Doctrinele politicii românești”, invitatul serii fiind sociologul Barbu Mateescu. Evenimentul se desfășoară sub egida Primăriei Municipiului Arad, în sala mică a Filarmonicii de Stat Arad. Consider că asemenea întruniri sunt mai mult decât binevenite pentru cei interesați de domeniul politologiei. Iar mâine voi avea prilejul să particip la un eveniment cultural, desfășurat sub egida Mișcării Arădene și Pro-urbe, închinat vieții și personalității distinsului istoric arădean, Academician Cornelia Bodea, de la orele 18:00, în Sala Festivă a Colegiului Național „Moise Nicoară” Arad.

Poate vă amintiți, recent făceam apostazia gerontocrației din cultura locală, fapt care mi-a atras și apreciere dar și oprobriul din partea unora care nu înțeleg valorile democratizării acestei țări.  Da, despre asta vorbesc, una dintre valorile democratice asupra căreia România se apleacă tot…

Vezi articol original 685 de cuvinte mai mult

Despre conformismul nociv

Reprezentativ

De cele mai multe ori ne place să identificăm soluțiile problemelor, dar puțini sunt cei care se uită la cauze. ba chiar, în ultimul timp, unii ajung să  inventeze soluțiile și apoi problemele, din lipsă de … sinapse. Criticăm mereu, ironizăm și tindem spre sarcasm, recunosc, chiar și eu câteodată. Dar, critica poate fi constructivă, ironia poate fi chiar eficientă în momente cheie, iar sarcasmul poate reprezenta un semnal că întreci măsura. deci există și partea plină a paharului. Anyway, I am not totally on the dark side yet. 

4c2750f2477b433e6d1ab7e2d22b8f2b

Despre onoare și demnitate s-a vorbit foarte mult zilele acestea prin demisia lui Crin Antonescu prin funcția de președinte al Senatului. Și da,  pe lângă mișcarea excepțională pe care a făcut-o, le-a arătat tuturor că sunt politicieni pentru care legitimitatea este esențială. Îmi pare rău că nu am fost de față să văd expresia tuturor celor care au rămas acum la putere. Pentru cei care studiază și analizează domeniul, ”spinning-ul” de data aceasta nu a mai avut niciun efect. Nici consultanții politici, nici sondajele perfect elaborate, nici experții în comunicare nu cred că aveau prea multe bănuieli despre această demisie. ca să nu mai vorbim despre încercarea eșuată a domnului Zgonea de a transmite un mesaj ”grav” despre președintele PNL. (get real, he only made us laugh). și din nou aud voci care vorbesc despre orgoliu, impulsivitate, despre procente la alegerile care urmează, despre ”sinucidere politică”. ei bine, vorbiți în continuare. cert este că PNL-ul poate intra în campanie cu fruntea sus și cu respectul de care a dat dovadă până în ultimul moment atât față de foștii aliați, cât și față de alegători. În sfârșit se vor putea promova cu adevărat multele măsurile liberale, economice în special și nu numai, pe care acest partid ar fi trebuit să le susțină de la primul moment al intrării la guvernare. Dar așa e cu alianțele astea, dacă nu reușesc ”prietenii” să te blocheze în guvern, la nivel de semnături și chestiuni birocratice, o vor face cu siguranță la nivel de parlament; până la urma asta este misiunea comisiilor, ca ”specialiștii” să vină cu niște amendamente ”pertinente, care să reprezinte voința poporului pe care îl reprezintă”.

Dar să revenim la tema pe care voiam să o ating: educație și profesionalism, că despre realpolitik … pe alte canale.  Vorbeam de critică câteva rânduri mai sus și nu pot decât să scriu aceleași vorbe pe care le spun tuturor mereu: pe lângă faptul că educația și practica mai apoi ne fac să devenim profesioniști în ceea ce facem, ne fac în același timp să devenim critici. cu noi înșiși în primă măsură și apoi cu cei din jur. eu cred că am ajunge mult mai departe cu o societate civilă critică, dar eficient, nu critica absolut penibilă și foarte comodă a multora. 

Cum ar fi să avem mult mai mulți lideri de opinie specializați, mult mai mulți tehnocrați în sistem, olimpici care să nu părăsească hotarele, o presă liberă și nu jurnaliști de investigații care scriu la comandă, o cultură românească care să nu ajungă să fie guvernată de reprezentanții altei culturi, o populație care nu folosește ca instrument de informare doar televiziunea (manipulatoare), oameni de management în instituțiile publice, elite promovate acasă și nu după ce altă națiune le descoperă ”talentele” și așa mai departe? Cum ar fi să nu ne mai complacem situațiilor și să facem de exemplu grevă din cauza personalului nespecializat care lucrează în departamentele de servicii din instituții publice? că tot ne plângem toată ziua de cozi interminabile și răspunsuri incomplete date de angajații din instituțiile publice. dar nu, preferăm să ieșim în stradă în ultimă instanță și chiar dacă se ajunge la capătul răbdării. și capătul răbdării însemnând tăieri de la bugetul de stat sau noi taxe. cum ar fi să-l faci pe angajatul ăla din minister să-i pară rău că nu a știut să-ți răspundă la întrebare, dar îl determini să nu-i mai facă același lucru și celui care sună după tine?  

eu nu am auzit  cred că niciodată oamenii să vorbească despre transparență, în schimb, îl folosesc diverși în discurs numai pentru a da bine, dar nu prea mult ca să nu înceapă să fie dorită. Cred că Victor Alistar e ”the one and only” pe această temă, sau cel puțin teoretic, că practic…. life is full of surprises.

 Paradox, am considerat, mult timp, că un parlament și un guvern eficiente, un sistem educațional măcar la jumătatea nivelului occidental,  vor reprezenta factorii care determină educarea și mai ales informarea corectă a populației. Dar de câțiva ani încoace speranța tot în societatea civilă îmi rămâne, fiindcă nimic nu s-a prea schimbat. păcat că e prea slăbită și dezinteresată. sau mă rog, interesată de scandaluri și alte subiecte tabu. dar o societate civilă educată în spiritul democrației, bineînțeles.

Ah, și încă o chestie pe care refuz să o înțeleg. suntem primii la folosit aplicații, noi tehnologii, dar mulți o fac pentru că ține de… ”normalul din ziua de azi”?  deja observ niște stereotipuri care se creează. dar constat că unii habar nu au pentru ce au fost inventate unele lucruri, ci doar se conformează unui model social. go on, do that thing. limitați-vă la share-uri pe facebook și alte instrumente de comunicare, dar alea sunt egal cu zero. mai trist pentru voi o să fie când vă plictisiți și vă puneți întrebarea: de ce? și acolo se termină tot. sunt mulți care încă nu pot răspunde la această întrebare cu un ”pentru că” convingător, pe cale de consecință ne confruntăm și cu o gravă lipsă de argumente. dar nu prea au ce să învețe, când pe posturile noastre de televiziune invitații efectiv urlă atunci când simt că pierd din teren ori la 2 secunde după ce își pierd răbdarea sau atunci când interlocutorul (spre nefericirea celuilalt) chiar are mai multă dreptate. nu deschid subiectul profesorilor care ne pleacă mult spre vest. avem lacune la capitolul educație, implicit la capitolul argumentare, iar eu îmi doresc critică. vreau cam multe, nu?

da, e o aventură totală. dar îmi place. și mai ajung să mă lupt cu mine însumi. cu autocontrolul, cu sarcasmul care  poate atinge cote înalte pe bază de oboseală sau nervi. cert e că nu o să mă conformez niciodată. (și e excepția mea de la ”never say never”). În schimb, o să-i compătimesc pe cei care o fac. nu o să mă las de citit, nu o să mă las de cercetat ambele părți ale adevărului și I won’t let my brain to be washed.

I’d rather be like a lion in a cage and fighting for my freedom of thought.

Și pentru că frumos ar fi nu doar să comentez, ci să vin și cu sugestii:

criticalthinking

Back in business

Ei bine, se pare că a trecut mult timp de când nu am mai scris. urât din partea mea, având în vedere că aveam multe de împărtășit cu voi. dar devine din ce în ce mai greu, când hotelul devine a doua casă sau ajungi la părinți (a treia casă) și te-ar sechestra o săptămână fără laptop și calculator.

ei bine, azi vorbeam cu un drag coleg de la CSL care îmi spunea că, prin multele lui peripeții bucureștene (el fiind din mult iubitul Ardeal), a fost surprins să vadă că lumea avea reacții ciudate la cuvintele ”mulțumesc” și ”vă rog”, apropo de un post vechi de-al meu pe Facebook în care spuneam că îmi e dor de oamenii care spun „bună ziua” și „multumesc” nu pentru că ar avea un motiv, ci pentru că îl respectă pe cel din fața lui la fel cum se respectă pe sine. În aceeași conversație, începusem să-mi aduc aminte de zilele, minunate de altfel, petrecute la țară. Cert e că nu am apucat decât vreo 4-5 veri la rând să ajung pe acolo, dar au fost suficiente încât să-mi dau seama că trebuie să muncești ca să obții ce vrei și că există (încă) cei 7 ani de acasă. ah, și că oamenii mai au cuvânt.

copilăria urbană a fost cu mult diferită față de ceea ce trăiam acolo, dar oricum eu am fost mai wild by blood, I guess. Apoi mi-am adus aminte de Cluj, alt oraș extrem de drag mie. în București nu cred că am intrat în vreun cămin (nu pentru că nu aș fi vrut, cred nu am avut ocazia), dar în Cluj sigur am fost. a fost suficient încât să-mi dau seama că studentul de Cluj nu e același lucru cu studentul de București. Cred că dacă ești o persoană cu o stare de spirit puternic influențată de ceea ce te înconjoară, ”mica” junglă nu cred că e cea mai adecvată. Nu cred că murmurul din Embassy Lahovari ar fi același cu Toulouse din Cluj. not even close. aici ai impresia că ești mereu pe fugă, într-o permanentă competiție (în gol aș spune eu), zero atenție la detalii și multă superficialitate. pe de altă parte, Bucureștiul te poate motiva și acesta cred că e unul dintre puținele motive pentru care ai locui aici. te motivează să fii hiperactiv, să fii proactiv, să îți ridici standardele și să lupți pentru țelul pe care l-ai avut când ai hotărât să vii aici. un singur risc ar fi: să nu ”uiți” între timp de ce ai venit.

and for the record, nu uitați de ”bună ziua”, ”mulțumesc” și ”te rog”. poate părea hilar, dar nu este. ci reprezintă încercarea de a respecta promisiunea pe care ți-ai făcut-o ție însuți: doar prin exemplul propriu îi determini și pe ceilalți să facă același lucru.

A

Image

Opțiuni politice în prag de campanie electorală

Ne așteaptă niște alegeri cât de curând, cât de bine vă cunoașteti candidații din colegii? Și în funcție de ce îi votați? îi votați pentru că vă promit? Îi votați pentru ca au fost buni în mandatul trecut? Îi votați pentru că sunt familiști? Îi votați pentru partidul în care sunt? Îi votați pentru ”atențiile oferite” în campanie?

Acestea sunt doar niște simple întrebări… sunt chiar curioasă DE CE votați pe cine doriți să votați. Cred că sunt foarte puțini dintre noi care se gândesc pragmatic la chestiunea aceasta. Câți dintre noi oare iau în serios alegerile? Mi-ar plăcea și știu că aș fi idealistă din nou să spun că mulți dintre noi se interesează punctual de candidați, se uită la programul politic, la studiile acestuia, la experiența acestuia și alte criterii ”profesionale” să le spunem. Campania pe urban e dificilă din multe puncte de vedere, foooooooooarte mulți oameni de mulțumit, discuțiile sunt la un alt nivel, cetățenii sunt ceva mai informați, păcat că unii ”înghițiți efectiv de televizor”, dar, părerea mea, e că degeaba te informezi, dacă nu știi din ce surse și cât de veridice sunt acestea.

În opinia mea pe rural e dramatică situația, dacă vrei să faci ceva cu adevărat nu știi efectiv de unde să începi. Să modernizezi dispensarul, să modernizezi școala sau căminul cultural, să asfaltezi un drum de țară, să te ocupi de canalizare, să te ocupi de proiecte pentru extragerea fondurilor, sunt atât de multe… bineînțeles că eu cu problemele mele existențiale.

Votați omul sau partidul? Chiar dacă votați omul și ajungeți în cele din urmă să realizați că partidul/alianța din care face parte nu are o vizibilitate pozitivă, vă răzgândiți. cu siguranță e posibil și viceversa, degeaba ești simpatizant USL și îl divinizezi pe Antonescu, dacă deputatul tău PDL ți-a adus investitori, a modernizat spitalul, a făcut parcuri pentru copiii tăi, un centru cultural educativ, a deschis o bibliotecă sau a sprijinit un ONG local. Sau ați face un compromis și totuși ați vota de dragul USL-ului?

Dileme, dileme, dileme. Sfatul meu (din nou): fiți atenți la detalii, începând cu ceea ce scrie pe simplul flyer până la site-ul candidatului, CV-ul acestuia și până la activitățile candidatului din campanie și dialogul pe care îl are cu cetățenii, de la poziția din partid a acestuia (pentru că e foarte importantă) până la cum își creează legăturile în teritoriu, ascultați discursul. Din nou, nu vă luați după aparențe sau în cel mai rău caz după comunicarea mediată, nu există ceva mai autentic decât convingerea proprie pe ceea ce ați văzut cu ochii voștri, de aceea aveți sediu de campanie, birouri parlamentare, intrări în audiență și alte mecanisme de acest gen.

Repet, ieșiți la vot, indiferent de opțiune. Scrisesem înainte de referendum (vezi aici) că mi-aș dori ca lumea să iasă mai mult la vot și nu mă refeream numai în acel context, știți foarte bine că atunci s-a pus problema diferit din cauza condiției de 50%+1, boicotându-se alegerile. Acum vă rog din nou să ieșiți la vot și să votați responsabil și în funcție de anumite criterii. Am preluat poza (sugestivă de altfel) mai trend făcută de o fundație feministă, mi s-a părut mai aparte. Până la urmă, cred că putem învăța multe de la societatea civilă americană, mai ales în ceea ce privește prezența la vot. Mai aveți 4 săptămâni în care vă puteți decide asupra candidaților.

PS: am pus niște întrebări la începutul articolului, chiar aștept feedback.

Sursa foto: aici